e-Creştere
UPDATE 15 iulie 2009
Peste 5,5 milioane lei pentru 52 de proiecte cu adaos de tehnologie şi sisteme informatice
Unitatea de Management a proiectului Economia Bazată pe Cunoaştere (EBC) a finalizat procedurile de selecţie a proiectelor care vor beneficia de finanţarea nerambursabilă acordată prin proiectul e-Creştere!. Cea mai mare pondere în procesul de evaluare a celor 52 de proiecte câştigătoare, în valoare de peste 5.5 mil. lei, au avut-o gradul de relevanţa din perspectiva inovării si gradul de sustenabilitate în raport cu dinamica pieţei.
Comunicatul de presă poate fi descărcat aici (descarcă document).
UPDATE 2 iunie 2009
Rezultatele evaluării proiectelor depuse.
Comitetul de Evaluare a proiectelor din cadrul Programului de Finanţare Nerambursabilă "e-Crestere!" a finalizat procesul de evaluare şi selecţie.
Din cele 285 de proiecte depuse, 279 au fost depuse la termen şi au intrat în sesiunea de evaluare, 6 proiecte au fost depuse după termenul limită.
Din cele 279 de proiecte care au intrat în prima etapă a evăluarii - Evaluarea conformităţii administrative şi îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate, 106 proiecte s-au calificat pentru etapa următoare - Evaluarea tehnică, iar 173 au fost respinse. În urma Evaluării tehnice, din cele 106 proiecte, 52 de proiecte au fost declarate admise, întrunind un coeficient de succes de peste 0,700, iar 54 au fost declarate respinse, clasându-se sub pragul minim al coeficientul de succes.
Rezultatele procesului de evaluare pot fi descărcate aici (descarcă document).
Pentru a putea fi luate în considerare şi soluţionate, eventualele contestaţii se vor depune în scris, la registratura MCSI, până la data de 17 iunie 2009 (data registraturii!) şi vor purta următoarea menţiune:
"În atenţia Unităţii de Implementare a Proiectului "Economia bazată pe Cunoaştere"
Programul de Finanţare Nerambursabilă "E-creştere!"
Beneficiarii solicitărilor declarate caştigatoare vor fi invitaţi în maximum 30 de zile la sediul UMP-MCSI pentru semnarea Contractului de Finantare Standard şi a tuturor anexelor sale.
UPDATE 5 martie 2009
Comisia de Evaluare a proiectelor depuse în cadrul programului şi-a început activitatea.
Nou! Până la data limită de 26.01.2009 au fost depuse 279 de cereri de finanţare, în cadrul Apelului de Proiecte din cadrul PFN "E-creştere!". Lista finală completă a solicitanţilor poate fi consultată aici (descarcă document) şi include şi proiectele care au fost depuse după data limită.
Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei lansează “Apelul pentru proiecte”, pentru e-Creştere, un program de finanţări nerambursabile, destinate sectorului IMM-urilor din România. Programul de Finanţare Nerambursabilă, în valoare de 20.070.000 LEI (9.000.000 USD), este o sub-componenta a proiectului „Economia Bazată pe Cunoaştere” - finanţat de către Banca Mondială şi Guvernul României.
Programul e-Crestere! finantează proiecte având ca scop îmbunatatirea competitivităţii firmelor românesti pe piaţa internă şi pe pietele externe, prin adoptarea de tehnologii inovatoare şi soluţii informatice de tip e-business. Astfel, proiectele trebuie sa includă propuneri de finanţare privind:
- Achizitionarea utilajelor de producţie care sa conţină elemente inovatoare sau tehnologii moderne, precum şi echipamente TIC (una din aceste categorii sau o combinaţie a acestora);
- Achizitionarea drepturilor de exploatare a unei invenţii brevetate (prin contract de cesiune sau licenţă), precum şi licenţe software şi sisteme TIC (una din aceste categorii sau o combinaţie a acestora);
- Achizitionarea de soluţii software care pot include următoarele: analiza proceselor, dezvoltarea, implementarea şi testarea aplicaţiei;
- Achiziţionarea de servicii de consultantă pentru: planuri de afaceri pentru dezvoltarea solutiilor de tip e-business, studii de piaţă, pregătirea documentaţiei proiectului, implementarea proiectului (una din aceste categorii sau o combinaţie a acestora);
- Achiziţionarea de servicii de instruire (numai taxele pentru cursuri);
- Participarea la expozitii şi târguri nationale şi internationale (numai taxa de participare) şi servicii pentru marketing online (una din aceste categorii sau o combinaţie a acestora);
- Costuri pentru audit.
Valoarea finantarilor oferite variază de la 33.450 LEI pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderi familiale, 223.000 LEI pentru IMM-uri şi poate ajunge pâna la 446.000 LEI pentru parteneriatele formate dintr-un IMM (beneficiar) şi o unitate de drept public sau privat (partener) atestată în a desfasura activităţi de cercetare – dezvoltare.
Documentaţia necesară redactării proiectelor se descarcă de la adresele http://www.ecomunitate.ro şi http://www.mcsi.ro.
Reprezentantii UMP vă pot raspunde la eventualele întrebari sau nelămuriri cu privire la Programul de Finanţare Nerambursabilă e-crestere, la adresa de e-mail ecrestere@kep.ro şi Telefon: +40 031 710.40.22/ Fax: +40 031 710.40.24 .
Brosura PFN
ANEXE
DOCUMENTE CARE TREBUIE DEPUSE SPRE EVALUARE
ANEXA 1: CEREREA SOLICITANTULUI ÎN VEDEREA OBTINERII FINANTARII NERAMBURSABILE (format .doc)
Anexa 1A: BUGET (format .xls)
Anexa 1B: PLANUL DE SUSTENABILITATE (format .doc)
Anexa 1C: DECLARATIA DE IMPARTIALITATE (format .doc)
Anexa 1D: DOCUMENTE JUSTIFICATIVE (format .doc)
Anexa 1E: PLANUL DE AFACERI (DOAR pentru solicitantii grupurilor tinta B si C) (format .doc)
Anexa 1F: DECLARATIA PRIVIND ÎNCADRAREA ÎNTREPRINDERII ÎN CATEGORIA ÎNTREPRINDERILOR MICI SI MIJLOCII (DOAR pentru solicitantii grupurilor tinta B si C) (format .doc)
DOCUMENTE CARE TREBUIE UTILIZATE DE CĂTRE SOLICITĂRILE CâSTIGĂTOARE
ANEXA 2: FORMULAR DE IDENTIFICARE FINANCIARA (format .xls)
ANEXA 3: CONTRACT STANDARD DE FINANTARE (format .doc)
ANEXA 4: CONDITII GENERALE ALE CONTRACTULUI (format .doc)
ANEXA 5: REGULI APLICABILE CONTRACTELOR DE ACHIZITII (format .doc)
ANEXA 6: SCRISOARE - SOLICITARE PENTRU PLATA (format .doc)
ANEXA 7: RAPOARTE TEHNICE (format .doc)
ANEXA 8: RAPOARTE FINANCIARE (format .xls)